Dumitru Paina
Biografie Sculpturi Texte critice Contact  
Dumitru Paina

  2012, M.A.
  2012, Horia Truta
  2009, Graiul Maramureşului
  2008, Horia Truţă, Dan Demşea
  2007, Francois Pamfil
  2007, Ana Franca, arhitect
  2005, Loredana Nicoară
  2005, Gabriel Bonaciu
  2005, Aurel Chiriac
  2004, Vasile Sărăndan, interviu
  2004, Vasile Sărăndan
  2004, Onisim Colta
  2004, C. Puşcaş
  2004, Amedeo Caftangioglu
  2000, Pengo Zoltan
  2000, Horia Medeleanu
  2000, Ioan Moldovan
  2000, Gabriela Crişan
  1999, Negoiţă Lăptoiu
  1997, rev.Silvania
  1996, Horia Medeleanu
  1986, Octavian Barbosa
  1986, Iudit Anghel
  1985, Călin Dan
  1984, Valentin Stache

Materialele sculpturii, pretenţioase şi opunând rezistenţă, solicită artistul fizic şi intelectual, procesul creaţiei obligând la muncă dură, la cunoaşterea tehnologică a materialului şi la conceperea obiectului de artă, legată direct de acestea.
Dumitru Paina este convingător tocmai pentru că fiecare lucrare este gândită în material definitiv, dar câtă dăruire se simte în efortul pentru însuşirea meşteşugului. Câte experienţe dure pentru stăpânirea dălţii sau cunoaşterea secretelor turnării metalelor.Însă toate aceste complexe meserii, slujesc o mare putere de gândire plastică şi o deosebită înţelegere umanistă a rolului artei.
Deşi la început de drum, creaţia are maturitate şi o seriozitate care nu–i permite să se aventureze în experienţe spectaculoase dar facile, aşa cum vârsta şi mai ales moda l–ar îndemna să o facă. Respectul faţă de om, faţă de reprezentarea acestuia în sculptură, a clădit în sufletul artistului o probitate profesională demnă şi legată profund de lumea în care trăieşte. Explicaţia acestei dăruiri o găsim în creaţia lui Dumitru Paina, în originile sale de om al satului transilvănean, legat de oamenii cărora le respectă munca şi tradiţiile. Nu întâmplător lucrarea de diplomă este o figură de ţăran care reprezintă, nu numai puterea şi dăinuirea pe aceste locuri ale noastre, ci el a gândit şi a creat simbolul ; aşa cum acest simbol este şi Horea, care nu este portretul marelui luptător, însă cumulează pe toti marii revoluţionari ai Ardealului, în reprezentare.
Şi dacă la început pomeneam de cunoaşterea materialului de lucru, era pentru că Dumitru Paina iubeşte lemnul căruia îi cunoaşte fibra şi culoarea şi poate să găsească tema ce poate fi exprimată din bucata pe care o are sub daltă. Metalul, aluminiu sau bronz, capată moliciuni în clipa când modelează un chip de copil, o şcolăriţă, sau durităţi telurice când oglindesc un chip de ţăran. Marmora şi piatra se lasă îmblânzite ca lutul căpătând chip candid de fată, sau monumentalitate ca în lucrarea de la Oţelul Roşu, care dovedeşte putere de muncă şi mare înţelegere a artei monumentale.
Suflet bogat şi darnic nouă cu creaţia sa, stăpân pe meserie, tânăr şi plin de dorinţă de afirmare, Dumitru Paina este mai ales cinstit cu el , cu arta pe care o face şi ne convinge că ne vom întâlni în viitor cu multe sculpturi ce ne vor reprezenta epoca.

Valentin Stache, 1984  

 
  Biografie   |   Sculpturi   |   Texte critice   |   Contact