|
2012, M.A. |
|
2012, Horia Truta |
|
2009, Graiul Maramureşului |
|
2008, Horia Truţă, Dan Demşea |
|
2007, Francois Pamfil |
|
2007, Ana Franca, arhitect |
|
2005, Loredana Nicoară |
|
2005, Gabriel Bonaciu |
|
2005, Aurel Chiriac |
|
2004, Vasile Sărăndan, interviu |
|
2004, Vasile Sărăndan |
|
2004, Onisim Colta |
|
2004, C. Puşcaş |
|
2004, Amedeo Caftangioglu |
|
2000, Pengo Zoltan |
|
2000, Horia Medeleanu |
|
2000, Ioan Moldovan |
|
2000, Gabriela Crişan |
|
1999, Negoiţă Lăptoiu |
|
1997, rev.Silvania |
|
1996, Horia Medeleanu |
|
1986, Octavian Barbosa |
|
1986, Iudit Anghel |
|
1985, Călin Dan |
|
1984, Valentin Stache |
|
Materialele sculpturii, pretenţioase şi opunând rezistenţă, solicită artistul fizic şi intelectual, procesul creaţiei obligând la muncă dură, la cunoaşterea tehnologică a materialului şi la conceperea obiectului de artă, legată direct de acestea.
Dumitru Paina este convingător tocmai pentru că fiecare lucrare este gândită Ă®n material definitiv, dar câtă dăruire se simte Ă®n efortul pentru Ă®nsuşirea meşteşugului. Câte experienţe dure pentru stăpânirea dălţii sau cunoaşterea secretelor turnării metalelor.ĂŽnsă toate aceste complexe meserii, slujesc o mare putere de gândire plastică şi o deosebită Ă®nţelegere umanistă a rolului artei.
Deşi la Ă®nceput de drum, creaţia are maturitate şi o seriozitate care nu–i permite să se aventureze Ă®n experienţe spectaculoase dar facile, aşa cum vârsta şi mai ales moda l–ar Ă®ndemna să o facă. Respectul faţă de om, faţă de reprezentarea acestuia Ă®n sculptură, a clădit Ă®n sufletul artistului o probitate profesională demnă şi legată profund de lumea Ă®n care trăieşte. Explicaţia acestei dăruiri o găsim Ă®n creaţia lui Dumitru Paina, Ă®n originile sale de om al satului transilvănean, legat de oamenii cărora le respectă munca şi tradiţiile. Nu Ă®ntâmplător lucrarea de diplomă este o figură de ţăran care reprezintă, nu numai puterea şi dăinuirea pe aceste locuri ale noastre, ci el a gândit şi a creat simbolul ; aşa cum acest simbol este şi Horea, care nu este portretul marelui luptător, Ă®nsă cumulează pe toti marii revoluţionari ai Ardealului, Ă®n reprezentare.
Şi dacă la Ă®nceput pomeneam de cunoaşterea materialului de lucru, era pentru că Dumitru Paina iubeşte lemnul căruia Ă®i cunoaşte fibra şi culoarea şi poate să găsească tema ce poate fi exprimată din bucata pe care o are sub daltă. Metalul, aluminiu sau bronz, capată moliciuni Ă®n clipa când modelează un chip de copil, o şcolăriţă, sau durităţi telurice când oglindesc un chip de ţăran. Marmora şi piatra se lasă Ă®mblânzite ca lutul căpătând chip candid de fată, sau monumentalitate ca Ă®n lucrarea de la Oţelul Roşu, care dovedeşte putere de muncă şi mare Ă®nţelegere a artei monumentale.
Suflet bogat şi darnic nouă cu creaţia sa, stăpân pe meserie, tânăr şi plin de dorinţă de afirmare, Dumitru Paina este mai ales cinstit cu el , cu arta pe care o face şi ne convinge că ne vom Ă®ntâlni Ă®n viitor cu multe sculpturi ce ne vor reprezenta epoca.
Valentin Stache, 1984
|