Dumitru Paina
Biografie Sculpturi Texte critice Contact  
Dumitru Paina

  2012, M.A.
  2012, Horia Truta
  2009, Graiul Maramureşului
  2008, Horia Truţă, Dan Demşea
  2007, Francois Pamfil
  2007, Ana Franca, arhitect
  2005, Loredana Nicoară
  2005, Gabriel Bonaciu
  2005, Aurel Chiriac
  2004, Vasile Sărăndan, interviu
  2004, Vasile Sărăndan
  2004, Onisim Colta
  2004, C. Puşcaş
  2004, Amedeo Caftangioglu
  2000, Pengo Zoltan
  2000, Horia Medeleanu
  2000, Ioan Moldovan
  2000, Gabriela Crişan
  1999, Negoiţă Lăptoiu
  1997, rev.Silvania
  1996, Horia Medeleanu
  1986, Octavian Barbosa
  1986, Iudit Anghel
  1985, Călin Dan
  1984, Valentin Stache

Căsoaia
Despre primele trei ediţii 1979-1981 – ale simpozionului de la Zărand- Căsoaia, unde trebuie să mărturisesc de la început, am ajuns abia în toamna trecută, cu prilejul celei de-a şaptea ediţii, scriitorul Emil Şimăndan a lăsat un document uman şi artistic impresionant, a cărui valoare, sunt sigur, timpul, nu numai că nu o va dezminţi ci, dimpotrivă o va sublinia din ce în ce mai mult…………
Înainte de a ajunge acolo, volumul lui Emil Simăndan, realizat cu inteligenţă şi sensibilitate, m-a introdus în atmosfera locului iar impresiile pe care lectura mi le-a dat, au fost din plin confirmate şi lărgite. L-am regăsit pe fiecare artist dar mai cu seamă am descoperit o atmosferă comună, fără să mai pot distinge prea bine cît anume revine fiecăruia în parte. O anume soliditate umană, comparabilă cu harul anonim, neostentativ al naturii, acolo unde arta am simţit-o nu ca pe un element intrus, în ciuda actului deliberat care a stat la baza ei, am simţit-o în largul său, la ea acasă. Arta şi natura se redescopereau, şi aici, una în ipostaza celeilalte.
Am încercat să disting o ediţie de alta, dar n-am reuşit şi la ce bun. Ansamblul le absorbea pe toate pe nesimţite. Impresia de totalitate, armonie diferenţiată este dominantă. Te opreşti la fiecare lucrare, cum te opreşti în faţa unui copac sau altul, unui fir de iarbă sau altul, în acelaşi timp, prezenţa celorlalţi te învăluie blând şi nu simţi nevoia să i te sustragi. Lucrările din anul 1985 se adaugă firesc celor 60 din anii precedenţi. Un ansamblu a cărui amploare este potenţată de atmosfera de linişte şi împăcare, cu tine şi cu natura, pe care o degajă. Risipite parcă la inspiraţia estetică a hazardului, operele te reţin în tăcerea solară a unui spaţiu binecuvântat…...
În lucrarea lui Dumitru Paina, Reflectare, geometria captează soarele ca un élan vertical, repliat în el însuşi. Formele sintetice se eliberează încet de greutatea imobilă a materiei. Fără emfază, gravitatea nu anulează tensiunea, astfel încât sborul schiţat este o implantare solidă în sol, ca un gest ascuns al pământului.

Octavian Barbosa, rev. Arta, nr.3, 1986  

 
  Biografie   |   Sculpturi   |   Texte critice   |   Contact