|
2012, M.A. |
|
2012, Horia Truta |
|
2009, Graiul Maramureşului |
|
2008, Horia Truţă, Dan Demşea |
|
2007, Francois Pamfil |
|
2007, Ana Franca, arhitect |
|
2005, Loredana Nicoară |
|
2005, Gabriel Bonaciu |
|
2005, Aurel Chiriac |
|
2004, Vasile Sărăndan, interviu |
|
2004, Vasile Sărăndan |
|
2004, Onisim Colta |
|
2004, C. Puşcaş |
|
2004, Amedeo Caftangioglu |
|
2000, Pengo Zoltan |
|
2000, Horia Medeleanu |
|
2000, Ioan Moldovan |
|
2000, Gabriela Crişan |
|
1999, Negoiţă Lăptoiu |
|
1997, rev.Silvania |
|
1996, Horia Medeleanu |
|
1986, Octavian Barbosa |
|
1986, Iudit Anghel |
|
1985, Călin Dan |
|
1984, Valentin Stache |
|
Căsoaia
Despre primele trei ediţii 1979-1981 – ale simpozionului de la Zărand- Căsoaia, unde trebuie să mărturisesc de la Ă®nceput, am ajuns abia Ă®n toamna trecută, cu prilejul celei de-a şaptea ediţii, scriitorul Emil Şimăndan a lăsat un document uman şi artistic impresionant, a cărui valoare, sunt sigur, timpul, nu numai că nu o va dezminţi ci, dimpotrivă o va sublinia din ce Ă®n ce mai mult…………
ĂŽnainte de a ajunge acolo, volumul lui Emil Simăndan, realizat cu inteligenţă şi sensibilitate, m-a introdus Ă®n atmosfera locului iar impresiile pe care lectura mi le-a dat, au fost din plin confirmate şi lărgite. L-am regăsit pe fiecare artist dar mai cu seamă am descoperit o atmosferă comună, fără să mai pot distinge prea bine cĂ®t anume revine fiecăruia Ă®n parte. O anume soliditate umană, comparabilă cu harul anonim, neostentativ al naturii, acolo unde arta am simţit-o nu ca pe un element intrus, Ă®n ciuda actului deliberat care a stat la baza ei, am simţit-o Ă®n largul său, la ea acasă. Arta şi natura se redescopereau, şi aici, una Ă®n ipostaza celeilalte.
Am Ă®ncercat să disting o ediţie de alta, dar n-am reuşit şi la ce bun. Ansamblul le absorbea pe toate pe nesimţite. Impresia de totalitate, armonie diferenţiată este dominantă. Te opreşti la fiecare lucrare, cum te opreşti Ă®n faţa unui copac sau altul, unui fir de iarbă sau altul, Ă®n acelaşi timp, prezenţa celorlalţi te Ă®nvăluie blând şi nu simţi nevoia să i te sustragi. Lucrările din anul 1985 se adaugă firesc celor 60 din anii precedenţi. Un ansamblu a cărui amploare este potenţată de atmosfera de linişte şi Ă®mpăcare, cu tine şi cu natura, pe care o degajă. Risipite parcă la inspiraţia estetică a hazardului, operele te reţin Ă®n tăcerea solară a unui spaţiu binecuvântat…...
ĂŽn lucrarea lui Dumitru Paina, Reflectare, geometria captează soarele ca un Ă©lan vertical, repliat Ă®n el Ă®nsuşi. Formele sintetice se eliberează Ă®ncet de greutatea imobilă a materiei. Fără emfază, gravitatea nu anulează tensiunea, astfel Ă®ncât sborul schiţat este o implantare solidă Ă®n sol, ca un gest ascuns al pământului.
Octavian Barbosa, rev. Arta, nr.3, 1986
|