Dumitru Paina
Biografie Sculpturi Texte critice Contact  
Dumitru Paina

  2012, M.A.
  2012, Horia Truta
  2009, Graiul Maramureşului
  2008, Horia Truţă, Dan Demşea
  2007, Francois Pamfil
  2007, Ana Franca, arhitect
  2005, Loredana Nicoară
  2005, Gabriel Bonaciu
  2005, Aurel Chiriac
  2004, Vasile Sărăndan, interviu
  2004, Vasile Sărăndan
  2004, Onisim Colta
  2004, C. Puşcaş
  2004, Amedeo Caftangioglu
  2000, Pengo Zoltan
  2000, Horia Medeleanu
  2000, Ioan Moldovan
  2000, Gabriela Crişan
  1999, Negoiţă Lăptoiu
  1997, rev.Silvania
  1996, Horia Medeleanu
  1986, Octavian Barbosa
  1986, Iudit Anghel
  1985, Călin Dan
  1984, Valentin Stache

Sculptorul Dumitru Paina
Expoziţia de la Muzeul Ţării Crişurilor, prilejuită de Ă®mplinirea de către plasticianul Dumitru Paina a 50 de ani din viaţă, ne permite familiarizarea cu intimitatea unor creaţii ce sunt expresia unui suflet ce nu a uitat niciodată că existenţa fiecăruia dintre noi este condiţionată de eterne valori. Valori ale civilizaţiei Ă®n matricea căreia ne-am născut şi format, dar şi ale civilizaţiei universale.
Asemeni lui Lucian Blaga, Dumitru Paina nu a Ă®ncetat niciodată să fie convins că “veşnicia s-a născut la sat”, că mărturiile fundamentale ale umanităţii doar aici Ă®şi dobândesc perenitatea. Facerea, omului şi universului, credinţa, asumată prin jertfă şi perpetuată prin simboluri ce sunt chezaşe ale permanenţei acesteia, au devenit repere ideatice ce au contribuit peste timp la Ă®mplinirea sculpturii sale din punctul de vedere al căutărilor plastice. Iată de ce trecerea printre lucrările expuse, durate Ă®n marmură, piatră, lemn şi bronz, generează dintru Ă®nceput sentimentul regăsirii de sine şi, deopotrivă, acela al asumării mesajului propriu acestora.
Dumitru Paina, născut Ă®n Livada Bihorului, şi-a afirmat cu nedisimulată sinceritate condiţia de om al pământului pentru care revenirea constantă la matcă a dat sens destinului său ca om şi artist. Recursul la origini l-a făcut mereu să pună Ă®n prim plan profunzimile moralei creştine, transmise prin biserica strămoşească, şi cinstirea memoriei Ă®naintaşilor făuritori de istorie şi, Ă®n egală măsură, să Ă®şi limpezească un crez Ă®ntru frumos care Ă®ncă din anii debutului a mizat pe respectul valorilor artei tradiţionale, definitorii pentru personalitatea civilizaţiei ce şi-a pus pecetea asupra formării şi evoluţiei fiecăruia dintre noi, deşi realitatea românească de atunci era sistematic obligată să facă recurs doar la ideologia generatoare de prezent şi viitor “luminos”. Jertfa, un omagiu adus martirului Horea, de la a cărui tragere pe roată s-au Ă®mplinit recent 220 de ani, Prescura, Pecetarul, Ursitoarele, dar şi Astrul, Corola, Germinaţia, Livada, Marina, Cuplu, Familia sunt titlurile unui şir de lucrări ce au rostul de a ne aduce aminte că aparţinem unei lumi pentru care esenţele sunt fundamentale şi singurele Ă®n măsură să ofere certitudini, inclusiv Ă®n domeniul artei.
La rândul lor, Altar, Catedrală, Capitel, Lumină, Ascensiune, Aripa lui Icar, Anotimpuri, Curcubeu vin să demonstreze propensiunea sculptorului spre asimilarea şi prelucrarea acelor motive universale care, Ă®ntr-o durată lungă de timp, au contribuit la comuniunea Ă®ntre universul cosmic şi cel pământean, Ă®n folosul desăvârşirii omenirii.
Lucrările lui Dumitru Paina stau sub semnul inefabilului, al unei discreţii izvorâte dintr-o trăire pentru care armonizarea curbelor şi dreptelor, precum şi a planurilor ce dau sens volumelor reprezintă un scop primordial. Sculpturile sale sunt, ca urmare, rezultanta efectului de cuplu, a unei relaţii ce dă şanse celor două entităţi să se Ă®mplinească estetic şi ca mesaj Ă®n interiorul unui Ă®ntreg astfel constituit. Din această perspectivă, fiecare sculptură stă, Ă®ntotdeauna, sub semnul dorinţei creatorului de a armoniza cu discreţie suprafeţele exemplar finisate, cu cele aspre, alternanţa plinurilor şi golurilor. Indiferent că ele sunt de mici sau mari dimensiuni, ne dau măsura unui spirit mereu deschis spre căutare artistică, care a reuşit să consacre o operă ce te Ă®ndeamnă, deopotrivă, la meditaţie şi reverie.
Truda artistului de peste ani, având drept finalitate descoperirea expresivităţilor proprii pietrei, lemnului sau metalului şi stăpânirea tehnicilor de prelucrare a acestora, nu a fost zadarnică. Sculpturile ce pot fi văzute Ă®n sălile muzeului orădean sunt argumente de necontestat ale unei strădanii Ă®ntru creaţie ce are dreptul la recunoaştere.

Aurel Chiriac, rev. “Familia” nr.3, martie 2005, Oradea  

 
  Biografie   |   Sculpturi   |   Texte critice   |   Contact