“Mă simt împlinit, dacă de mâine ar fi să nu mai fiuâ€�
Sub semnul moralei creştine
Dumitru Paina a început activitatea expoziţională în oraşul de pe Crişul Repede în anul 1972 cu ocazia Salonului Municipal, rămânând fidel activităţilor artistice locale.ÃŽn 1979, 1980, 1982, 1999 şi până în prezent participă la Saloanele Judeţene de la Muzeul Ţării Crişurilor organizate de filiala Uniunii Artiştilor Plastici Oradea.
Plasticianul s-a aplecat asupra unor teme fundamentale pentru umanitate, cum ar fi facerea, omului şi universului, credinţa asumată prin simboluri ale permanenţei.
Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor afirma la deschiderea vernisajului că “recursul la origini l-a îndemnat mereu pe artist să pună în prim plan profunzimile moralei creştine, transmise prin biserica strămoşeascăâ€�. Dovadă sunt şi numele lucrărilor din lemn şi marmură care sugerează clar comuniunea cu divinitatea: Catedrala, Jerfa, Geneza, Pecetar sau Prescura, ultima lucrată în bronz.
Eleganţă în alternare
La rândul lor, Altar, Capitel, Lumină, Ascensiune, Aripa lui Icar, Anotimpuri, Curcubeu vin să certifice “propensiunea lumii româneştiâ€� spre asimilarea acelor motive universale, care zice Chiriac, “în dinamica lor au provocat continua comuniune între universul cosmic şi pământean, în folosul desăvârşirii omeniriiâ€�.
Lucrările lui Dumitru Paina stau sub semnul inefabilului, al unei discreţii ca rezultantă a capacităţii creatorului de a armoniza formele curbe şi drepte, precum şi planurile ce împlinesc volumele. “Eleganţa întregului rezultat se constituie într-o trăsătură definitorie a fiecărei lucrări, trăsătură accentuată şi prin ordonarea ideală a suprafeţelor pure, exemplar finisate, cu cele aspre, precum şi alternarea nuanţată a golurilor şi plinurilorâ€� adaugă Aurel Chiriac.
Adept al lecţiei brâncuşiene
ÃŽnainte de a-şi începe studiile academice la Cluj, Paina a parcurs o necesară ucenicie printre experimentaţii cioplitori în piatră, fapt ce i-a dezlegat multe din tainele evantaiului de materii dure din care sunt făcuţi munţii. După absolvirea studiilor superioare de artă, sistemul de repartiţii din acei ani îi ghidează parcursul vieţii într-un mare combinat de prelucrare a lemnului. Din dorinţa sa constantă de a stăpâni cu maximă siguranţă tot arsenalul de mijloace cu care poate opera un artist al formei asimilează pas cu pas şi subtilităţile tehnicilor de turnare în bronz. Toate acestea îi asigură o anume uşurinţă în a-şi ciopli sau modela formele, fluidizând procesul de creaţie.
Potrivit pictorului Onisim Colta, aflăm că “structural Dumitru Paina, manifestă o aplecare naturală spre esenţializare, spre epurarea volumului de accidente ce ar putea impinge forma spre anecdotic sau literaturizare ieftină. Este adeptul înnăscut al lecţiei brâncuşiene asupra formeiâ€�.
Simbolistica numerelor
ÃŽn plus, Onisim Colta adaugă faptul că “în lucrările lui Paina putem decela câteva teme mari, câteva motive care-şi trăiesc avatarurile metamorfozându-şi chipurile printr-un şir de reîncarnări, de treceri de la un material la altul, oferind percepţiei valenţe plastice noi. Aceste motive: cuplul, familia şi altele conţin, implicit şi o simbolistică a numărului 2â€�. Cuplul, în mod special, prin natura sa presupune dualitatea, dialectica vie a principiilor masculine şi feminine.
Un pas mai departe pe linia evoluţiei numărului în opera sculptorului îl constituie lucrările din lemn Germinaţie şi Familie. Numărul 3 exprimă o anume calitate cu trimiteri la “Sfânta familie“ ca arhetip al celulei fundamentale.
Sub semnul lui quadrifaria, al numărului 4, este structurată Golgota, creată din lemn şi fier.
ÃŽn ansamblu, formele plăsmuirilor artistului conţin în proporţii bine cumpănite alternanţele gol-plin, neted-aspru, curb-unghiular, cristalin-organic, concav-convex, toate constituindu-se în mijloace potenţatoare de expresie plastică.
Dumitru Paina este adeptul unei sculpturi robuste, viguroase dar care conţine totodată gingăşie şi tandreţe, asprime virilă şi unduiri de volume blânde.
La Oradea, vin cu plăcere!
Pentru un artist plastic cuvintele rostite sunt de multe ori o povară. Glasul lor e îngheţat, iar rezonanţa lor se regăseste întotdeauna în lucrări. Dumitru Paina cu o voce timidă ca a unui copil, dar grea ca a unui învăţat a spus la deschiderea vernisajului că â€�a trecut multă vreme de când nu am expus la Oradea. Dar de câte ori o fac mă simt excepţional, sunt între prieteni“. Vizibil emoţionat de numărul mare de admiratori prezenţi, Paina mărturiseşte că “La Oradea, vin cu mare plăcere, aici am prieteni adevăraţi din generaţia mea, dar şi din cea tânărăâ€�. La finalul scurtei intervenţii plasticianul a rostit “Mă simt împlinit, dacă de mâine ar fi să nu mai fiuâ€�.

Gabriel Bonaciu, Impact, anul III, nr.11, 9-15 martie 2005